campanie recrutare personal și brand angajator
bellinea
experiența clientului
Obiectivul campaniei
Bellinea este o firmă belgiană care are punctul de lucru în România din anul 2003, când a fost înființată fabrica din Zalău. Compania are ca domeniu de activitate realizarea mobilierului tapițat, punând accent pe design și pe calitatea superioară a mobilierului.
Bellinea a dorit să realizeze o campanie de promovare continuă, extinsă pe mai multi ani, prin care să crească volumul forței de muncă, în concordanţă cu creşterea comenzilor.
Campania implementată
Campaniile create pentru Bellinea, cele de recrutare de personal, s-au îndreptat spre mai multe direcții: promovare outdoor pe panouri și pe autobuze colantate, radio, presă scrisă și distribuție de flyere. S-au mai realizat două filmulețe de prezentare a companiei și a fluxului tehnologic din fabrică, cu scopul de a prezenta partenerilor și posibililor candidați volumul de muncă și tehnologia de care dispune Bellinea.
Conceptul creativ a fost de fiecare dată o provocare deoarece, chiar daca mesajul a ramas într-un fel acelasi, acesta a trebuit să îmbrace, mereu, o idee originală, pentru a surprinde și a stârni interesul cu fiecare nouă campanie.
În prima campanie, am mers pe ideea stabilității locului de muncă oferit de angajator. Au fost asociate imagini cu grupuri mari de angajați, alături de sintagma “Peste 400 de oameni. Loc de muncă stabil”, pentru a contura ideea de companie dezvoltată și sigură.
În cea de-a doua campanie, am schimbat direcția de promovare, de această dată insistând pe testimonialele mai multor angajați în legătura cu satisfacția lor la locul de muncă și cu beneficiile care le sunt aduse. Pe suporturile outdoor, pozele angajaților au fost însoțite de testimonialele acestora. Angajații și-au exprimat mulțumirea față de diverse aspecte, începând cu posibilitatea dezvoltării pe plan profesional, până la programul de muncă avantajos sau la posibilitatea de angajare a mai multor membri din aceeași familie.

Tip: Campanie recrutare/Brand angajator
Client/Brand: Bellinea
Servicii şi soluţii: Concept creativ, Afișaj outdoor regional, Servicii DTP, Materiale publicitare