Tipuri de Business

relaxare

provocările și specificul domeniului

Piața pe care activează firmele ce oferă servicii în acest domeniu este una relativ nouă. Aici se încadrează aquapark-urile și centrele de wellness & spa. Pentru a te face cunoscut, promovarea prin publicitate outdoor trebuie completată cu campanii online. Publicitatea stradală face cunoscut numele afacerii și domeniul în care activează și incită curiozitatea, iar publicitatea online va oferi posibilitatea cunoașterii amănunțite a serviciilor oferite și îți va facilita interacțiunea cu clientul. 

Într-o lume a vitezei și a locurilor de muncă care acaparează din ce în ce mai mult viețile noastre, relaxarea este esențială. Unele firme din acest domeniu au o ofertă de servicii sezonieră, cum sunt aquapark-urile de exterior, care nu pot să funcționeze în timpul pe perioada anotimpurilor reci dar acest lucru nu restrânge momentul în care se poate ajunge la client. Chiar și în sezonul rece oamenii își programează concedii pentru sezonul cald.

Dacă aquapark-urile sunt mai mult promovate în sezonul cald, centrele de wellness & spa ar putea fi promovate intens tot timpul anului, deoarece acestea nu sunt foarte cunoscute și populare deocamdată pe piața din România. 

O strategie eficientă de marketing crește seminificativ nu doar vizibilitatea celui care oferă servicii, dar lărgește și oportunitățile și cunoașterea pieței pentru clienți, astfel vă prezentăm câteva idei eficiente pentru promovare.

campanii aquapark si wellness

ce zic clienţii din domeniu?

"PentaMedia este un partener de încredere care oferă soluții adaptate la toate cerințele, tot ce am avut nevoie pentru promovare outdoor (panouri, productie bannere si montaj). Billboard-urile PentaMedia au locații bune și am reușit chiar să amplasăm la comandă locații noi pentru a ne promova afacerea."
"Colaborăm cu Penta Media de mai bine de 3 ani și în tot acest timp ne-a fost aproape cu soluții profesioniste care ne-au ajutat să creștem. Apelăm de fiecare dată cu încredere, fiind conștienți că publicitatea pentru o companie este vitală și fiind convinși că cel mai important lucru pentru echipa Penta Media este să ne ofere recomandările potrivite."
Client-Director comercial SIMEX
Erdei Alexandru
Director Comercial SIMEX

sfaturi şi recomandări

Grupul ţintă (target)
Reprezintă persoanele fizice sau juridice care ar putea fi cele mai interesate de produsul sau serviciul tău. De obicei aceste grupuri ţintă pot fi catalogate în funcţie de un set de criterii cum ar fi: vârstă, gen, locaţie, educaţie, statut socio-economic, nevoi. Identificarea grupului ţintă aferent serviciului oferit este necesară indiferent de mediul de publicitate prin care alegi să te promovezi.

Pentru aquapark-uri, plaja de clienți este foarte mare incluzând în special copiii. Alegerea locațiilor pentru promovare va ține cont de expunerea în zonele aglomerate și în special în zonele tranzitate de copii. 

Pentru centrele wellness & spa, clienții pot fi, în funcție de gama de servicii și categoria de prețuri, persoane fizice care doresc să beneficieze de relaxare sau firme care organizează team-building-uri pentru angajați.

Pe lângă identificarea tipologiei clienților tăi, trebuie să identifici şi locaţiile, zonele în care ai cea mai mare probabilitate să îi găseşti. Cum faci asta? Identifici nevoile, interesele, zonele în care îşi petrec timpul liber sau unde își desfășoară activitatea.

Exemple de targetare a publicităţii.

Caz.1 – Aquapark
Zonele în care se concentrează un număr mai mare de potențiali clienți sunt: grădinițe, școli, locuri de joacă, centre comerciale, zone rezidențiale.

Caz.2 – Centru wellness & spa
Pentru o campanie stradală eficientă ar trebui să te concentrezi pe zonele rezidențiale, pe zonele de birouri, pe întrările în orașe și pe zonele centrale.

Înţelegerea concurenţei constituie un factor esenţial al strategiei de marketing şi de publicitate pentru orice tip de activitate economică. De ce este importantă? Pentru că poziţionarea unei companii pe o piaţă ocupată sau aglomerată se poate face doar prin aspecte care te diferenţiază faţă de restul firmelor care fac exact acelaşi lucru pe care îl faci şi tu. Eşti cu adevărat diferit? Sunt cu ceva mai bune produsele sau serviciile tale față de cele oferite de concurență? Anecdotic putem spune că majoritatea credem despre afacerile noastre că se evidenţiază faţă de concurenţă şi că au ceva deosebit de oferit clienţilor dar poate că mai puţin de 10% am stat efectiv să analizăm în ce măsură această credinţă se şi validează în piaţă.

Petrece timp şi studiază concurenţa deoarece tot timpul ai ceva de învăţat şi îţi sugerăm să faci următoarele:

  • Încearcă să interacţionezi din postura de client cu concurenţa ta, vezi dacă ai ceva de învăţat din modul în care îşi abordează clienţii.
  • Vorbeşte cu clienţii lor dar şi cu ai tăi. E interesant de aflat ce le place, ce nu le place şi ce poţi îmbunătăţi la afacerea ta. 
  • Petrece timp şi încearcă să descoperi serviciile lor, vezi ce ai tu în plus faţă de ei şi unde poţi aduce îmbunătăţiri.
  • În era digitalului cel mai uşor mod de a cerceta şi cunoaşte concurenţa este Internetul, unde trebuie să faci o căutare amănunţită despre serviciile lor dar și despre opiniile clienţilor.

Exemple de pregătire a campaniei ținând cont de concurență:

Caz.1 – Aquapark
Campania ar trebui desfășurată pe tot parcursul anului chiar și în sezonul rece, pentru a rămâne constat în mintea clientului. Pe măsură ce ne apropiem de perioada estivală ar trebui crescută expunerea și adaptat vizualul, pentru a determina clientul să te aibă în vedere ca primă opțiune de relaxare.

Caz.2 – Centru wellnes & spa
Campania va trebui să scoată în evidență serviciile pe care le pui la dispoziție si experiența de care poate să aibă parte clientul în centrul tău. Grafica va trebui să evidențieze elementele care te diferențiază de restul centrelor, iar acestea ar putea fi: oferirea unor abonamente și pachete de fidelizare, varietatea mare de servicii adaptate pentru diverse categorii de persoane sau ritualurile de relaxare completă. 

În cazul unei campanii publicitare stradale, dar nu numai, stabilirea atuurilor tale pornește de la studiul concurenței și de la identificarea reală a nevoilor clienților tăi. Nu trebuie să fii doar cu ceva diferit față de concurență trebuie să vii cu soluții și produse care să ajute la evoluția pieței și la satisfacerea nevoilor clienților tăi.

În cazul unui aquapark, punctele forte pot fi: accesul facil la transportul în comun, activitățile variate pe care le organizezi, existența unor puncte de atracție în jurul aquapark-ului, posibilitate de cazare în imprejurimi. Este important să se poată face rezervări online sau telefonic și să existe restaurante în incintă.

În cazul centrelor wellness & spa, cel mai important aspect este experiența de care are parte clientul. Aceasta este dată de atmosfera creată, gradul de experiență al personalului angajat, produsele de îngrijire folosite, gradul de intimitate asigurat și programele de wellness implementate.

  • Stabilește clar care este tipul de client căruia te adresezi.
  • Expune campania outdoor pe suporturi publicitare în zonele cele mai aglomerate.
  • Promovează-te pe intrările în oraș pentru persoanele care îl tranzitează.
  • Vizează și concurența prin expunerea pe suporturi în zonele lor de interes.
  • Folosește publicitatea outdoor împreună cu instrumentele de Social Media, prin referințe pe panou către acestea. Online, folosește aceeași grafică ca și pe panouri pentru ca cele două medii de expunere să poată fi asociate ușor, crescând astfel șansele de reținere a informației.
  • Publicitatea outdoor merge mână în mână cu online-ul. Evită să afișezi numere de telefon pe panouri publicitare, expune mai degrabă un site spre care sa direcționezi publicul. Acesta trebuie să fie ușor de utilizat și cu un aspect modern și aerisit. Publicul va reține numele firmei tale și îl va căuta ulterior pe internet ajungând la site-ul tău, iar dacă acesta este bine realizat, sunt șanse mari să te contacteze. 

Ce înseamnă alegere potrivită? Așa cum un costum nu vine identic oricărui om deși poarta aceeași mărime, așa sunt și soluțiile de promovare, nu poți folosi aceeași rețetă pentru fiecare situație și să te aștepți la aceleași rezultate. Este important să ai o discuție cu noi astfel încât să fii sigur că, campania de promovare va satisface așteptările tale. 

Știm că ideile și viziunea ta sunt importante și tot timpul încercăm să le implementăm cât mai fidel în campanie. În același timp este important să ai încredere și în agenția de publicitate care își dorește la fel de mult ca tine să obțină cele mai bune rezultate în urma campaniei. Uneori îți vom sugera să renunțăm la informații, imagini sau culori care deși la prima vedere par în regulă, pentru publicitate outdoor nu funcționează. Gândește-te că ai la dispoziție doar 5 secunde ca să impresionezi clientul printr-un panotaj stradal. Mai multe detalii poți vedea la secțiunea #cum trebuie să arate grafica.

Ar fi ideal să stabilești un buget pe care dorești să îl aloci campaniei, măcar pentru următoarele 6 luni, iar ulterior, în funcție de răspunsul pe care îl ai în urma acestei promovări, să îl suplimentezi.

Implementarea campaniei publicitare este gândită să funcționeze cât mai simplu pentru tine, noi ne ocupăm de tot. După ce stabilim împreună zonele de interes, publicul vizat și bugetul campaniei, selectăm împreună acele spații publicitare care îți pun mai bine în valoare afacerea. Vei putea vizualiza suporturile propuse interactiv, pe o hartă de prezentare cu poziții GPS, poze și informații cu privire la audiența și punctele de interes din proximitatea panoului respectiv. 

Stabilim împreună strategia de promovare, intervalul campaniei și grafica. Prin simulări amplasate efectiv peste o poză a unui panou publicitar asemănător acelora pe care le alegi pentru promovare, îți vei putea da seama cum va arăta campania implementată. #cum trebuie să arate grafica

După ce stabilim acestea, noi ne ocupăm de tot ce urmează, #imprimarea materialelor publicitare care vin afișate pe panoul publicitar (putem să îți oferim și mostre de print gratuite înainte ca să fim siguri că vei fi mulțumit de materialele printate din punct de vedere al culorilor) și decorarea panourilor cu bannerele printate. După ce campania este implementată, vei primi un raport al decorărilor care conține și fotografiile panourilor decorate.

Îți sugerăm să urmărești efectele campaniei tale pentru a putea cuantifica randamentul investiției în afișajul stradal. Cum poți face acest lucru? Simplu, faci o procedură ca atunci când interacționezi prin email sau telefonic cu un client nou, să îl intrebi cum a ajuns să te contacteze. De asemenea e important să fii atent la efectul de suprapunere sau intersecție a diferitelor metode de promovare, deoarece mulți clienți vor înclina să spună că au aflat de tine din mediul online, chiar dacă decizia de a te contacta sau a afla mai multe date despre tine a venit în urma vizualizării unei campanii outdoor. Online-ul este complementar cu outdoor-ul, astfel clientul poate reține brandul sau produsul tău de pe panou și să acționeze ulterior cautând informații online despre firma ta.

trimite-ne un mesaj sau Sună cu încredere

HAI Să VORBIM !

Sau sună-ne la 0748 230 302

Scroll to Top